Ghetourile

După invadarea Poloniei, naziştii au înfiintat ghetouri între anii 1941 şi 1942 în care erau obligati să trăiască evreii si unii romi, până când erau în cele din urmă trimisi în lagărele de exterminare sau ucişi. Ghetoul Varşovia era cel mai mare, cu aproximativ 380.000 de oameni, iar ghetoul din Łódź era al doilea, cu 160.000 de evrei. Acestea erau, în fapt, închisori extrem de aglomerate, descrise de Michael Berenbaum ca  “instrumente de ucidere lentă, pasivă”.         Fiecare ghetou era condus de un Judenrat (consiliu evreiesc) format din lideri ai comunităţii evreieşti, numiţi de germani, responsabili pentru funcţionarea de zi cu zi a ghetoului, inclusiv furnizarea de hrană, apă, căldură, medicamente şi adăpost.